M-am apucat să scriu pentru Weekly Inspiration gândindu-mă la ultimele cursuri și la câtă diversitate culturală am întâlnit. Mă gândeam la impactul acestor diferențe în dinamica echipelor și organizațiilor. De când mă știu sunt atras de diversitate și, instinctiv, tind să văd partea pozitivă. M-am oprit. O notificare pe telefon mă anunță escaladarea conflictului din Iran. Dintr-un reflex format în ultima lună, deschid pagina burselor de petrol și gaze. Totul e pe verde. Și aici, când e pe verde, nu e de bine deloc. Încep să fac corelări rapide. Unele probabil exagerate, altele poate eronate. Majoritatea duc însă către scenarii negative și nu doar economice. Simt cum crește stresul și îmi este greu să revin la ce făceam. O voce îmi spune, ironic: „Hai să te văd. Tu doar ții cursuri de reziliență.” Îmi vin în minte primele zile de izolare din pandemie. Încerc să rememorez stări și mecanismele pe care le-am folosit atunci ca să fac față. Știu că o parte din reziliență vine din ce ai trăit și învățat în alte momente grele.
Aceeași voce continuă, tot ironic: „Da, dar virusurile sunt mai previzibile decât idioții de azi.” Nu mă ajută ideea în sine. Dar ironia, autoironia și umorul , chiar și cele mai crude, au un rol real în gestionarea stresului. Le-am văzut funcționând în contexte mult mai dure. Apoi mă întorc la ceva simplu si clasic: separarea între ce pot controla, ce pot influența și ce nu ține de mine. În geopolitică, realist vorbind, nu prea pot schimba mare lucru. Dar pot să aleg unde îmi duc atenția. Și pot să aleg să scriu. Mi-ar fi plăcut să vă vorbesc despre diversitate culturală. Dar am senzația că, în perioade ca aceasta, e mai important să recunoaștem ce se întâmplă și ce efect are asupra noastră.
În primele zile ale pandemiei vorbeam mult cu familia și colegii despre ce simțim. A ajutat. Cred că și acum e nevoie de același lucru: să nu ignorăm realitatea, dar nici să nu ne lăsăm complet absorbiți de ea. Să ne concentrăm pe ce putem face, să mergem mai departe. Să spunem ce ne stresează și să ne dăm voie să nu avem toate răspunsurile.
Pentru că, până la urmă, reziliența nu înseamnă să nu simți presiunea contextului.
Înseamnă să îți păstrezi capacitatea de a gândi și de a acționa în mijlocul lui.
Weekly inspiration scris de Lucian M Mihai