Citeam cu ceva timp în urmă un clasament care m-a surprins și care plasa România în jurul pozițiilor 20-30 în lume - în funcție de metodologie. Obișnuit să văd clasamente clasice în funcție de PIB, putere de cumpărare etc unde poziția țării este semnificativ mai jos, mi-a atras desigur atenția poziția în partea superioară a clasamentului. Este vorba de Economic Complexity Index (ECI) care nu măsoară cât produce o economie ci mai degrabă cât de diversificată este și cât de sofisticate sunt produsele exportate. Aceasta poziție face ca România să fie descrisă frecvent ca o țară mai diversificată și mai complexă economic decât este de așteptat pentru nivelul ei de venit. Într-o perioadă în care auzi frecvent propaganda că nu se mai produce nimic la noi, am trăit atunci un mic sentiment de satisfacție și apoi m-am luat cu altele.

Zilele trecute mi-am amintit de acest clasament pentru că am fost martor al acestei complexități economice într-un mod foarte concret, foarte nișat și oarecum din nou surprinzător. La prima ediție a L&D Salon Interact pe care l-am organizat alături de colegii mei am remarcat, pe măsură ce oamenii se prezentau, diversitatea industriilor din care veneau participanții. În sală erau prezenți specialiști L&D din următoarele domenii (enumerarea specifică e intenționată): construcții navale, software, logistică, producție de bere și răcoritoare, servicii medicale, pharma, banking, extracție de petrol și gaze, alimentație publică, consultanță. Și toate astea doar cu 19 participanți.

M-am gândit atunci că există poate o paralelă interesantă între complexitatea unei economii și complexitatea unei comunități profesionale. Economiile performante nu sunt valoroase doar pentru că produc mult, ci pentru că reușesc să combine competențe foarte diferite în produse, sisteme și soluții sofisticate. Valoarea nu vine doar din diversitate în sine, ci din capacitatea de a pune în contact experiențe suficient de diferite încât să genereze perspective noi și adaptabilitate mai mare.

Cam asta se întâmpla și în sală.

Oameni din naval, software, logistică, banking sau horeca discutau în fond aceleași întrebări despre comportamente, transfer, motivație, autonomie, leadership sau schimbare. Dar fiecare venea cu constrângeri operaționale, ritmuri și realități complet diferite. Într-un șantier naval eroarea are alte consecințe decât într-un restaurant. În pharma și banking presiunea de complianță este alta decât în software. În logistică, viteza și disciplina operațională creează alte reflexe decât într-o organizație de consultanță. Și totuși, apăreau constant puncte de legătură.

Cred că aici apare una dintre valorile reale ale unei bresle mature: nu în uniformizarea experiențelor și nici în repetarea acelorași „best practices”, ci în capacitatea de a învăța din diferențe suficient de mari încât să ne oblige să gândim mai nuanțat. L&D-ul riscă uneori să devină autoreferențial și să circule aceleași idei în aceeași bulă profesională. Tocmai de aceea contactul cu industrii foarte diferite crește, într-un fel, „complexitatea” profesională a comunității.

Poate că dezvoltarea profesională nu vine doar din acumulare de experiență, ci și din varietatea experiențelor pe care reușim să le punem în dialog. Iar într-o perioadă în care schimbarea, ambiguitatea și adaptarea au devenit aproape rutină, această complexitate s-ar putea să fie mai valoroasă decât pare la prima vedere.

Weekly inspiration scris de Lucian M Mihai