O activitate clasică, necesară și utilă la începutul oricărei sesiuni de training este cea de cunoaștere și prezentare personală. O componentă la fel de clasică, mai ales în mediile profesionale, este introducerea unui element personal: caracteristici, preferințe, pasiuni. Dacă ați fost de mai multe ori în astfel de contexte, știți deja tiparul: auzim cel mai des despre familie și călătorii. Hobby-urile apar, dar surprinzător de rar. Ani de zile am fost curios să descopăr ce hobby-uri mai au oamenii și, de fiecare dată când apărea câte unul, recunosc că eram ușor invidios. Asta pentru că, după o perioadă relativ scurtă dedicată modelismului în adolescență, nu am mai avut un hobby în sensul real al cuvântului. Aveam impresia că îmi scapă ceva important. Nu doar intuitiv. Există destul de multe studii care leagă activitățile de tip hobby de o stare de bine mai bună: niveluri mai scăzute de stres, satisfacție mai mare cu viața. Cercetările coordonate de Daisy Fancourt sau lucrările lui Mihaly Csikszentmihalyi despre Flow merg în direcția asta. Ele au totuși o nuanță importantă: vorbim mai degrabă de corelații decât de o relație directă de tip cauză-efect.
De aproximativ doi ani pot să spun și eu că am un hobby în adevăratul sens al cuvântului. Nu doar ceva ce consum, ci o activitate în care investesc timp, în care încerc să devin mai bun și care, fără să-mi dau seama, a început să spună ceva despre mine. Pentru că, dacă stau să mă gândesc, asta face diferența: un hobby nu e doar ceva ce îți place, ci ceva în care rămâi suficient de mult încât începe să te definească. Și da, simt acele beneficii despre care se vorbește. Așa că ar fi tentant să închid aici simplu: caută-ți un hobby și îți va fi mai bine. Doar că nu cred că funcționează așa. Mi-a luat zeci de ani și nu l-am găsit căutându-l. A apărut mai degrabă când a existat spațiu pentru el. Când am avut energia, răbdarea și, poate, liniștea de a rămâne suficient de mult într-o activitate încât să trec de faza de început. Îmi vine în minte o replică de film: Did I listen to pop music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to pop music? (John Cusack, High Fidelity) Dacă ar fi să o parafrazez: mă simt mai bine pentru că am un hobby sau am ajuns să am un hobby pentru că eram deja, într-o anumită măsură, mai bine?
Aici lucrurile devin mai puțin confortabile. Pentru că răspunsul nu e liniar. Și, dacă ne uităm atent la ce spun specialiștii, tindem să subestimăm cât de mult a doua variantă cântărește. Cu alte cuvinte, hobby-ul nu e neapărat punctul de plecare, este, de multe ori, mai degrabă un rezultat. Un rezultat al faptului că ai reușit, într-un fel sau altul, să-ți creezi suficient spațiu mental încât să te implici în ceva fără presiune, fără grabă și fără nevoia de rezultat imediat.
De aici și riscul sfatului clasic. Dacă îți cauți un hobby ca să te „repari”, s-ar putea să nu funcționeze. Pentru că exact lucrurile de care ai nevoie ca să-l construiești - răbdare, energie, disponibilitate - sunt cele care lipsesc atunci când ești deja epuizat. Paradoxal, tocmai când nu mai cauți neapărat un , apare șansa să-l găsești. Dacă nu reușești să-ți găsești un hobby, întrebarea nu e „ce activitate să aleg?”, ci „ce îmi ocupă spațiul mental în mod constant, fără să-mi lase loc pentru altceva?”
Dacă aveți un hobby, l-ați căutat… sau a apărut când a fost loc pentru el?
Weekly inspiration scris de Lucian M Mihai.