”Dacă am scris o scrisoare așa de lungă, este pentru că nu am avut destul timp ca să o scriu mai scurtă.” Citatul acesta, deseori atribuit lui Mark Twain sau lui Winston Churchill, îi aparține filozofului francez Blaise Pascal, și surprinde un adevăr poate contraintuitiv – exprimarea concisă este rezultatul unui efort considerabil și al unui proces susținut de gândire, nu al inspirației de moment sau al vreunui talent înnăscut. Abilitatea de a explica în puține cuvinte bine alese se cultivă în timp, pe subiecte diverse și cu atenție față de cititor sau interlocutor, de nevoile, preocupările și întrebările lui.
Până bine de curând, ne exersam această aptitudine de voie, de nevoie, și mai ales în scris. Prin natura lui, procesul de scriere te obligă la o organizare a ideilor, la a căuta explicit esența mesajului și la a o transmite într-o formă cât mai compactă și totodată cuprinzătoare – asta dacă vrei să fii citit. Desigur, nu mă refer aici la formele literare și nici la grupurile de Whatsapp. Aveam așadar ocazii berechet de a ne antrena acest mușchi, timp și interes să fie. Fără să ne dăm seama însă, ne antrenam astfel și o anumită claritate a gândirii, sau precizia gândului, cum îmi place mie să-i spun, pe care, conștient sau nu, puteam să o traducem și în oralitate.
Dar astăzi mai este oare nevoie să mergem la sală și să dezvoltăm abilitatea asta de capul nostru? Nu este suficient să deschidem o nouă conversație cu AI-ul favorit, să-i dăm un prompt bun, să-l lăsăm pe el să genereze textul, iar noi doar să verificăm ce a produs, să mai ajustăm pe ici, pe colo și să dăm send? În definitiv, sunt câteva generații bune de când nu mai spălăm rufele în albie, doar le încărcăm în cuva mașinii de spălat, alegem programul și apăsăm butonul, și uite cât timp și eficiență am câștigat.
Nu spun deloc că este un lucru rău că am externalizat o mare parte din procesul acesta de scriere către noul nostru coleg – face o treabă foarte bună, cu ghidajul potrivit, la fel cum și mașina de spălat își face treaba foarte bine dacă am sortat corect hainele și am selectat programul, temperatura și turația potrivite. Însă, în această minunată lume nouă, unde totul pare să fie despre productivitate, atenție la cât din procesul de gândire plasăm în afara noastră, și cu ce costuri pe termen lung. Aș spune că, atâta vreme cât alegem să rezolvăm probleme, să luăm decizii, să explorăm idei și să producem rezultate, și facem toate lucrurile astea împreună, va fi nevoie să vorbim unii cu alții, și nu unii la alții. Iar ca să ne și înțelegem e important, printre altele, să fim clari și la obiect. Iar asta nu se improvizează, se educă.
Weekly inspiration scris de Alina Doica