- Te rog ajută-mă cu [inserați cerința de business aici]. Poți?
- Încerc, stai să văd cum le aranjez. Când îți trebuie?
- Ieri!
Dacă ați avea 50 de lei pentru fiecare dată când ați avut sau ați auzit schimbul acesta de replici, s-ar strânge de o tură de shopping mai serioasă? Poate chiar de un city break?
Și totuși. Doar pentru că ne-am obișnuit să auzim urgența transmisă în acești termeni, asta nu înseamnă că este în regulă. La o analiză rece, când cineva se exprimă astfel, nu transmite o cerință pragmatică, ce poate fi negociată, ci o emoție – procesată sau nu, conștientă sau nu – apăsând o pedală căreia ne vine greu să ne împotrivim. Și o face cel mai des ca urmare a faptului ca el însuși a preluat pe nemestecate o presiune din altă parte și acum trebuie să se spele cu ea pe cap, cum ar veni. Iar cel mai rapid mod de a scăpa de acest cartof fierbinte este să îl paseze mai departe.
Desigur, vrem să ne facem bine treaba. Vrem să sărim în ajutor, dacă putem. Ne motivează sentimentul de contribuție și de utilitate. Însă răspunzând mereu pe negândite la acest tip de presiune, să nu ne mirăm dacă sfârșim prin a avea senzația că lucrăm la Unitatea de Primiri Urgențe a unui spital, mai degrabă decât într-un birou.
Cu riscul de a părea pedantă, aș recomanda un lucru extrem de simplu, deși greu de făcut: să rezistăm presiunii, să tragem aer în piept și să întrebăm. Ce înseamnă urgent? Cât de gata ai nevoie să fie? Ce riscăm dacă lăsăm totul baltă și ne ocupăm de asta? În definitiv, chiar și la Urgențe există un triaj după criterii foarte clare, altfel s-ar instala haosul.
Weekly inspiration scris de Alina Doica