Sunt multe motive pentru care îmi place ceea ce fac – pe lângă cele previzibile, cum ar fi diversitatea, dinamismul și provocările inerente, mai este unul care mi-a fost mereu aproape de suflet. Sala de curs este un mediu adeseori surprinzător, bogat în satisfacții pentru cineva pasionat de natura umană și de cum se manifestă ea în gesturi mărunte, cuvinte spuse în treacăt, potriviri subite de gânduri, imagini sau umor.
Îmi place așadar să fiu martorul neinvaziv, sper eu, al punerii în mișcare al unor rotițe care poate până atunci s-au mișcat doar într-o anumită direcție, sau și-au așteptat cuminți momentul propice. Al fiselor care cad, indiferent de valoarea lor numismatică. Al dezvelirii încă unui colțișor din harta insulei misterioase care este fiecare dintre noi. Dar ce mă încântă poate cel mai mult este că nu eu controlez acest proces. Eu doar creez condițiile potrivite și un mediu prietenos în care alchimia învățării să se întâmple, însă nu știu ce anume din ce experimentăm, dezbatem sau exersăm ajunge să rezoneze cel mai puternic cu oamenii din sală. Astfel că participanții sunt, așa cum le spun la finalul fiecărui curs, partenerii mei – ei decid ce iau cu ei și îl fac al lor, îl întorc pe toate părțile, îl aplică și îl duc mai departe, în moduri la care eu poate nici nu m-am gândit.
Spre exemplificare, citez câteva dintre concluziile cursanților după prima zi a celei mai recente sesiuni pe care am susținut-o, cu tema gestionarea conflictelor: ”nu există conflict fără motiv”; ”conflictul nu este despre dezbatere sau ceartă, este despre nevoi diferite”; ”conflictele de ego sunt cele mai primejdioase”; ”bancul cu untul”; ”este o diferență mare între a explica, a justifica și a te justifica – ai dreptul asertiv de a nu te justifica”; ”confruntarea este momentul T0 al conflictului și modul în care o facem sau reacționăm la ea este determinant pentru cât de bine rezolvăm conflictul”.
Sunt genul de concluzii care mă bucură nu doar pentru că îmi arată că mesajele pe care mă străduiesc să le transmit în curs ajung în partea cealaltă, ci și pentru că le văd ca pe niște semințe care vor încolți cine știe când și în ce fel, îmbogățind, așa cum fac ideile noi, mintea care le primește. Voi ce mici bucurii secrete aveți în ceea ce faceți?
Weekly inspiration scris de Alina Doica.