Am lucrat acum câțiva ani pentru o organizație din Statele Unite. Țin minte un manager care obișnuia să îmi adauge ședințe direct în calendar, fără să întrebe dacă pot participa, fără vreun mesaj, fără o minimă consultare. Pur și simplu, evenimentul apărea și trebuia să mă conformez.
O experiență similară am avut și cu o companie dintr-o altă țară, mai spre est, pe care o reprezentam în România. Și acolo, întâlnirile apăreau din senin, ca și cum timpul meu ar fi fost o resursă comună, la dispoziția oricui. Am ales de mai multe ori să dau “decline”, spre uimirea celor care trimiseseră invitațiile. Poate părea un gest minor, dar în spatele lui stă o decizie de asumare: refuzul de a funcționa după o agendă care nu îmi aparține.
Reflectând la acest obicei, mi-am dat seama cât de mult se bazează multe organizații mari pe o cultură a ședințelor continue, asa numitele “calls”, “check-ins” care se succed până când ziua de lucru devine o înșiruire de discuții fără spațiu de respirație. Mă gândesc adesea că un asemenea ritm m-ar epuiza. Și am, sincer, admirație pentru cei care reușesc să facă față zilnic unui astfel de context. Culmea e ca, dincolo de toate aceste ședințe, ei trebuie să își facă și diverse “taskuri”, să vorbească cu colegi, manageri, să mai fie și creativi.
Revenind, as îndrăzni să spun că a pune o întâlnire în calendarul cuiva fără a-l întreba in prealabil, este, dincolo de eficiență, un gest invaziv. Este o formă subtilă de a supune individul unei agende care nu e a lui, sub pretextul că scopul comun justifică mijloacele. Dar oare chiar nu contează ce vrea sau ce poate celălalt? Oare nu avem cu toții nevoie să simțim că decidem, măcar parțial, cum arată ziua noastră?
Există o legătură directă între senzația de control și starea de bine. Când nu ne putem gestiona măcar parțial timpul, creierul intră într-un flux continuu de adaptare, trecând de la o discuție la alta fără repere. Oboseala mentală se instalează rapid. Nu suntem laptopuri care pot închide un fișier și deschide altul instantaneu, fără consecințe. Avem nevoie de pauze, de momente de reflecție, de timp de procesare și planificare.
Dacă vrem să construim medii mai sănătoase, mai productive și cu oameni implicați, poate că primul pas e mai simplu decât credem: să întrebăm înainte. Să respectăm timpul altuia la fel cum ne dorim să ne fie respectat și al nostru.
Până la urmă, cât de multă libertate de decizie simțim că mai avem asupra propriului nostru timp?
Weekly inspiration scris de Georgeta Dendrino