Am auzit, întâmplător, la o cafenea, o conversație între două persoane. Una vorbea, cealaltă părea că ascultă. Vocea dominantă povestea despre sine, despre ceilalți, despre tot ce făcea, gândea, simțea. Cealaltă persoană aproape că nu a intervenit. M-am întrebat, pentru o clipă, dacă nu asist la o sesiune de coaching. Dar ceva lipsea: dialogul autentic. Era, mai degrabă, un monolog sub acoperirea unei conversații.
Mi-a revenit în minte un gând simplu: când pleci de la o întâlnire cu aceleași idei cu care ai intrat, nu s-a întâmplat, de fapt, nicio întâlnire. E ca și cum ai rătăci într-un culoar plin de oglinzi, in care te vezi, te auzi, te confirmi, dar nu crești.
La fel se întâmplă și în ședințe sau în discuțiile de echipă: când oamenii îți dau înapoi propriile idei, nu câștigă nimeni. E doar o confirmare colectivă, o iluzie a cooperării. Pentru că dialogul autentic nu confirmă, ci transformă. Are tensiune, curiozitate și, mai ales, spațiu pentru celălalt.
Ascultarea adevărată nu e o pauză între două replici. Este o formă de prezență, acel moment în care renunți la oglinzi și începi să vezi chipuri.
Creșterea apare abia atunci când cineva îți pune o întrebare care te scoate din certitudine. Când te oprești o clipă și spui: „Nu m-am gândit la asta.” Întrebările celuilalt deschid ferestre acolo unde tu vedeai doar oglinzi. Între două minți curioase se întâmplă ceva viu, un schimb, o tensiune, o revelație.
Să cauți și alte perspective nu înseamnă slăbiciune, ci curajul de a nu avea mereu dreptate. Înseamnă disponibilitatea de a fi transformat de ceea ce afli. În asta stă magia întâlnirii autentice: nu doar să fii auzit, ci atins de un gând care nu e al tău și care, totuși, te schimbă.
Weekly inspiration scris de Georgeta Dendrino